Lemn de brad, oval, dat cu lac și câteva scrijelituri cu nume și înjurături.
La masa asta m-am despărțit de tine.
La masa asta mi-am vărsat toate gândurile și spuma din pahar.
La masa asta te-am plâns și m-am plâns de toate neplăcerile.
La masa asta am râs și am plâns în 30 de secunde.
La masa asta mi-am amintit cum m-ai sărutat sub huiduielile norilor și picături de apă.
La masa asta mi-am amintit cum m-ai lăsat cu ochii în soare și cu tricoul pătat de cola.
La masa asta mi-am amintit cum te-am iubit rușinos și pe ascuns.
Tot la masa asta mi-am amintit cum iubeai o altă versiune de-a mea,
Și tot la masa asta te-am băut din trei înghițituri.
La masa asta te-am uitat odată cu ultimul pahar golit la sec,
Și tot la masa asta am vrut să te privesc încă o dată.