Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că.

Le-am fost haină. Le-am fost haină purtată pe față și pe dos,
Grea, nespălată, purtată iar și iar,
Uitată prin parcuri, paturi, arcuri,
Rupte, trecută prin straturi de minciuni și partituri de chitară dezacordată.

Mi-au uitat în buzunare hârtii mototolite,
Notițe, „bună dimineața”, jocuri de x-o
Jucate-n cluburi de unde-am rămas doar mirosind puternic a tutun și alcool vărsat.

Mi-au uitat în buzunare pielea fină,
Alunițele, ticurile, ochelarii de soare,
Urletele și râsetele, biletele la teatru.
Cârțile împrumutate și neterminate.

Și-mi erau atât de grele și de pline buzunarele de voi
Încât vă auzeam sărutările strigându-mă din urmă,
Căzute pe trotuare și călcate-n picioare de străini.
Mi-erau atât de pline buzunarele de voi,
Încât mi se-ncovoia spatele de greutatea voastră.

Pline de voi în buzunarele mele pline,
Rupeam bucăți din suflet să vă hrănesc
La fel de curios cum un copil hrănește
Primăvara-n parc, porumbeii.

Pline de voi v-ați uitat până și în căptușeala mea.
Nu vă-ntorceați să mă purtați,
Vă-ntorceați să mai lăsați un deget, un zâmbet, o privire sau un sărut.
Și-abia după zile nevorbite mi-am dat seama că

După fiecare buzunar umplut îmi rămâneau coatele roase,
Și după fiecare purtare le coseam la loc cu ață albă.
După fiecare buzunar umplut îmi simțeam mânecile îmbibate în benzină,
Și-mi era frică să nu-mi scoată inima scântei.