Într-un univers paralel

Ne-am certat și am făcut dragoste în fiecare colțișor din mine.

Fumam țigări stând cu coatele rezemate de pleoapele mele

Și ne priveam cum ne stingeam printre fumuri nervii și plăcerea.

Ne priveam tăcut și ne urlam răgușit toate dorințele,

Ore-ntregi.

 

Nu-mi amintesc cum am ajuns aici.

Trupurile goale încă prinse în strâmtoarea brațelor, sub plapuma rece.

Ne toarce-n urechi dimineața asta de primăvară, iar eu stau cu gândurile ațintite-n ceafa ta încâlcită.

Mâna ta o apucă pe a mea, și o duce somnoros spre bărbie. Îmi săruți degetul mare cu vârful buzelor.

Îți zâmbesc cu buzele lipite de umărul tău și-adorm iar.

 

O sticlă de vin ieftin lăsată în urmă,

Mucuri de țigară zdrobite în scrumiera de lângă pat,

Două foițe care au uitat să mai fie rulate,

Un miros dulceag încă așteaptă să ne deșteptăm.

Cu o frică pe care nu reușesc nicidecum s-o înțeleg

M-apuci de brațul drept care te cuprinde strâns.

Îți sărut liniștitor gâtul și lobul urechii

Și-ți șoptesc împleticit de somn c-o să fie bine.

Cum a creat Dumnezeu femeia

Două tricouri cu Nirvana agățate de spătarul scaunului,

Mărul verde, pe jumătate mâncat stă de câteva zile pe masa din mijloc.

Un bec slab pâlpâie în baia mică

Și o liniște plăcută a cuprins toată lumea.

 

Cu brațele încrucișate, în semiîntunericul camerei, rezemat de perete.

Așa stătea El, într-o miercuri seară privind îngândurat peste grădină.

Se gândea la golul din stomac pe care timp de-un veac îl simțea

Când se retrăgea în camera Sa în fiecare seară,

Și-n fiecare dimineață, când gol între așternuturi

Încerca să-și dea seama ce-i lipsește.

 

După ce și-a întors gândurile pe față și pe dos de infinite ori,

Înainte de răsăritul soarelui a ieșit în picioarele goale

Călcând iarba umedă, și parcă tot mai nerăbdător.

A șoptit ceva printre buze, grav și apăsat,

A privit puțin încruntat soarele și s-a întors pe prispa casei.

Nemișcat, timp de câteva ore, sta și privea în adâncurile grădinii

Mușcându-și neoprit vârfurile degetelor.

 

Soarele dă să apună, Dumnezeu își mijește ochii și despică și mai crunt copacii.

Simte o adiere de vânt ușoară pe vârful buzelor, pe obraji și pe lobul urechilor,

Pupilele i se măresc de uimire.

Într-o cămașă de noapte albă, apare ea, cu un braț plin de mere.

Nu se grăbește.

Îl privește, își zâmbesc, și pentru prima dată Dumnezeu îi strânge mâna stângaci,

Cu obrajii înflăcărați și liniștea caracteristică.

 

De atunci, în fiecare dimineață zace tăcut pe marginea patului și o privește

Mut de uimire.

Ea doarme liniștită, iar când se simte intens privită,

Se fâstâcește zâmbind și își acoperă chipul cu palmele sale mici și fine.

Îl privește pe jumătate printre degete și-l cheamă șoptit în brațele sale.

El se adâncește în căldura Ei și pentru câteva ore îi lasă în grijă tâmplele grele

Și toate grijile lumii.

Da

Stăm în semiîntunericul ăsta și parcă te scriu pentru prima oară.

Ne privim în tăcere, ne-atingem vârfurile buzelor

Și suntem la un “da” distanță.

Nu ne grăbim.

Din vecini se-aude o ușă trântită,

Chei învârtite de trei ori în yală, o clanță apăsată,

Și niște pași grăbiți pe scări.

Se face liniște iar, telefonul de pe noptieră s-a stins demult, iar eu

Îmi plimb degetul arătător pe marginile lumii tale.

Te privesc cu-atâta atenție de fiecare dată,

Și tot găsesc câteva rânduri noi care se preling pe pielea ta fină

Între est și vest.

Le urmăresc curios cum îți curg spre pe coapsa dreaptă

Și picură stângaci pe așternut.

Un fel de picătură chinezească, care-mi picură constant pe nervi și orgoliu.

În două bătăi de inimă am ajuns să le cuprind stângaci cu buzele.

Zâmbesc greoi. Ne învăluie brusc o amețeală de nu ne mai dăm de capăt.

Îți simt palmele fierbinți pe umeri, ce-mi ard apăsat pielea

Și mă pierd în liniștea asta în care se mai aud din când în când așternuturile foșnind.

Din altă viață

Ne-am vorbit fără cuvinte de-atâtea ori.

Ne-am vorbit din priviri și cu atingeri,

Ne-am vorbit din colțuri diferite de-ncăperi

Căutându-mi căpruiul peste capete roșcate și iriși verzui,

Căutându-ți căpruiul printre coapse tatuate și buze cărnoase.

Ne-am vorbit în șoaptă nopțile,

De la câte-un capat de pat, cât o lume.

Fără să ne vedem ne-am privit ochi în ochi și ne-am zâmbit,

Fără să ne auzim mi-ai atins vârful buzelor și mi-ai șoptit cu un arătător;

Fără să ne auzim ți-am povestit atâtea din vârful degetelor pe obrajii rușinoși, de ți-au curs pe gât , pe umeri,

Până ți-am simțit pielea fină și înflăcărată sub palme.

Fără cuvinte ne-am strigat orgolios pe nume

Prin gesturi cât mai neintenționate cu sclipiri în ochi și zâmbete ajutătoare.

Ți-au plâns obrajii sub podurile palmelor mele,

Și tot acolo ți-au poposit lacom genunchii.

Din priviri îmi plimbam buzele de pe degetele mâinii tale stângi până pe umeri

Unde se opreau sub o respirație rece, înfiorător de sinceră.

Tu din priviri îmi șopteai ademenitor la ureche, la fel de sincer, că mă vrei.

Îmi indemnai vârful limbii să-ți viziteze lobul urechii drepte

De unde cu greu mă abțineam să nu te mușc de pe fața pământului.

Ți-ai lăsat grijile de nici nu mai știu câte ori în privirile mele calde,

În zâmbetele mele largi mi-ai lăsat adolescența ta cu primele săruturi și beții.

Am făcut dragoste de nenumărate ori doar privindu-ne preț de câteva secunde,

Uitându-ne cum ne cheamă, intre buze arzându-ne câte o țigară aproape de tot fumată.

Ne știam de puțin timp dar mereu ne-au trădat privirile calde și palmele care se-mpreunau perfect.

Priviri ce s-au privit și-n altă viață și palme ce le-au cunoscut pe ale mele, la fel de calde,

Când tu erai o altă tu.

Iunie mocnit

Ochii mei au văzut atâtea anotimpuri trecându-le prin față,
În ochii tăi… Unde irisul era un soare înțepător,
Iar de fiecare dată când clipeai îmi treceau prin față zile și nopți.

Când te-am cunoscut îți sclipeau ochii a stele.
Ți-ai deschis larg ferestrele abia lustruite,
Și am văzut atât de clar luna agățată de carul mare,
Încât sub cerul tău de aprilie
M-am întrebat dacă nu cumva îmi joci o farsă.

Când mi-ai plâns în față pentru prima dată am înțeles că nimeni n-ar glumi cu un așa decembrie în ochi.
Îți ningea de sub pleoape până pe buze
De unde lăsai să-mi picure în palme,
Deloc greșit.

Când am îndrăznit să te sărut într-un sfârșit,
M-ai privit în ochi cu un iulie perfect de arzător încât mi-au luat urechile foc de atâta dorință.
Din piept o palmă mă împingea spre tine stângaci.
Mi-au ieșit pe nesimțite de sub nasturi cinci degete înfometate care te-au apucat cu atâta siguranță de sine,
De puteam să jur apoi
Că te-am păstrat în mine, și-mi bați rar, ca o inimă liniștită, cât să te simt la fiecare respirație.

Când ne-am atins pentru prima dată interioarele
Te-am întrebat de ce ai lăsat toți proștii să-ți calce în picioare cicatricile de pe crestele munților.
Apoi, sub privirea ta confuză de octombrie
Le-am sărutat una câte una,
Până au crescut peste ele ghiocei din zile de martie.

Acum dormi. Îți privesc în șoaptă noaptea.
Las timpul să se odihnească, obosit de atâtea zile clipite.

Încă te privesc cu un iunie mocnit.

Metafizic

E liniște aici.
O bucătărie de 4 metri pătrați.
Ne ține de cald ochiul aragazului pornit, pe care-am pus apă la fiert pentru două căni de ceai de fructe.
În fața mea ești tu în picioarele goale. Niște picioare atât de dansate încât îmi vine să le sărut de la degetul mare pân’ la genunchi, apoi să le mușc viclean de coapse.
Mă abțin. Râmân urme. Vânătăi care-ți amintesc că te-am atins. Ție asta-ți place pe ascuns, dar le vrei departe de ochii lumii.
Așa că ne-am retras în mijlocul Nuștiuundelui.
Patru ochi căprui bine ascunși, zece degete roase agățate de alte zece degete subțiri.
Două perechi de buze fierbinți care tac, o sticlă de rose plină pe jumătate și două țigări ard aprinse-n scrumieră.
Ne țiuie-n urechi liniștea pe care-o sparge din când în când câte-un beat îndrăzneț, prin difuzorul unui telefon cu ecranul spart.
Tăcem. Ne e frică să ne privim.
Ne e frică să ne vorbim.
Știm ce urmează să spunem,
Iar dacă ne privim…
– Sărută-mă.
Ochii se-ntâlnesc.
Degetele se desprind din strânsoare și-ți apucă părul des.
Două palme fierbinți se topesc pe obrajii mei arși de soare.
Buzele se-ntâlnesc la jumătatea drumului. Se strivesc unele de altele. Privindu-le ai putea crede că ești la mare și privești valurile zdrobindu-se de țărm.
În loc de sărat simt dulcele vinului și dulcele limbii tale.
Sorb cu atâta plăcere din tine.
Muști cu atâta poftă din mine.
Mi-am răspuns la aproape toate întrebările care-mi stăteau pe tâmple. Au mai rămas doar două:
Unu. Cum am ajuns între așternuturi unde doar pielea să ne mai țină de cald?
Îți lipești tâmpla de a mea și zâmbești.
Te privesc.
Doi. Vrei ceaiul cu zahăr sau fără?

Tutun, alcool ieftin și cola

Au încercat să mă prostească
Ani la rând cu tot felul de priviri,
Să mă sufoce
Nopți la rând cu tot felul de palme transpirate,
Între coapse moi și așternuturi murdare
De lacrimi și de noi,
Șifonate între pumni strânși și dinți.
Cu degetele lungi să-mi strângă
Gâtul și părul,
Să-mi tragă din minte gândurile murdare
Despre fel și fel.
Au încercat să-mi astupe gândurile
Cu buze moi, cu iz de băutură ieftină și cola.
În camere reci, pe saltele cu arcuri rupte
Unde ne-mbrăca doar fumul de țigară,
Unde ne linișteam privind tavanul crăpat,
Unde se fereau de mesajele și telefoanele altora.

Acum mainile-mi miros puternic a tutun,
Respirația a alcool ieftin și cola,
Și nici că-mi pasă mai puțin.

Aici

Lemn de brad, oval, dat cu lac și câteva scrijelituri cu nume și înjurături.
La masa asta m-am despărțit de tine.
La masa asta mi-am vărsat toate gândurile și spuma din pahar.
La masa asta te-am plâns și m-am plâns de toate neplăcerile.
La masa asta am râs și am plâns în 30 de secunde.
La masa asta mi-am amintit cum m-ai sărutat sub huiduielile norilor și picături de apă.
La masa asta mi-am amintit cum m-ai lăsat cu ochii în soare și cu tricoul pătat de cola.
La masa asta mi-am amintit cum te-am iubit rușinos și pe ascuns.
Tot la masa asta mi-am amintit cum iubeai o altă versiune de-a mea,
Și tot la masa asta te-am băut din trei înghițituri.
La masa asta te-am uitat odată cu ultimul pahar golit la sec,
Și tot la masa asta am vrut să te privesc încă o dată.

Superstiții

 

Ești o zi de vineri 13 de lunea până duminica.
Pisică neagră ce-mi taie calea zi de zi, încet, să-mi faci în ciudă.
Îmi uit capul în fiecare dimineață între cearșafurile tale, și mereu mă-ntorc din drum să-l iau pe umeri.
De fiecare dată când ridici tonul mă mănâncă palma stânga, și n-am ce să-ți dau altceva decât dreptate.
Îmi pui piedică în fiecare sfârșit de săptămână, și mi-am spart de-atâtea ori oglinzile și nervii.
Urmându-te am trecut fără să-mi dau seama pe sub zeci de scări și sute de crăpături în asfalt.
Și totuși, nu cred în supersiții cum cred în tine.

Buzunărit

Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că.

Le-am fost haină. Le-am fost haină purtată pe față și pe dos,
Grea, nespălată, purtată iar și iar,
Uitată prin parcuri, paturi, arcuri,
Rupte, trecută prin straturi de minciuni și partituri de chitară dezacordată.

Mi-au uitat în buzunare hârtii mototolite,
Notițe, „bună dimineața”, jocuri de x-o
Jucate-n cluburi de unde-am rămas doar mirosind puternic a tutun și alcool vărsat.

Mi-au uitat în buzunare pielea fină,
Alunițele, ticurile, ochelarii de soare,
Urletele și râsetele, biletele la teatru.
Cârțile împrumutate și neterminate.

Și-mi erau atât de grele și de pline buzunarele de voi
Încât vă auzeam sărutările strigându-mă din urmă,
Căzute pe trotuare și călcate-n picioare de străini.
Mi-erau atât de pline buzunarele de voi,
Încât mi se-ncovoia spatele de greutatea voastră.

Pline de voi în buzunarele mele pline,
Rupeam bucăți din suflet să vă hrănesc
La fel de curios cum un copil hrănește
Primăvara-n parc, porumbeii.

Pline de voi v-ați uitat până și în căptușeala mea.
Nu vă-ntorceați să mă purtați,
Vă-ntorceați să mai lăsați un deget, un zâmbet, o privire sau un sărut.
Și-abia după zile nevorbite mi-am dat seama că

După fiecare buzunar umplut îmi rămâneau coatele roase,
Și după fiecare purtare le coseam la loc cu ață albă.
După fiecare buzunar umplut îmi simțeam mânecile îmbibate în benzină,
Și-mi era frică să nu-mi scoată inima scântei.

1 2 3 16