Când te privesc parcă mă strânge cravata.
 Am un nod în gât, palmele-mi transpiră.
 Încep să tremur, să mă bâlbâi când vreau să-ți spun ce simt,
 Dar prind curaj dup-un sărut, dup-o strângere de mână sau dup-un zâmbet.
 Privirea mi se scurge peste tot, spre tine,
 Gândurile se scurg și ele, și fug de nu le mai pot prinde.
 Te simt în brațe, inima-mi sare prin piept de-mi lasă așa o gaură mare, și se face frig înăuntrul meu.
 N-aud nimic în jurul meu când îmi zâmbești,
 Iar când îmi vorbești nu mă pot concentra la ce-mi spui, decât la privirea ta.
 Când îți aud râsul mă simt plină, cu o inimă mare, gata să explodeze.
 Când ești în preajmă nu te vreau decât pe tine, tot mai aproape și mai aproape,
 Când nu ești în preajmă nu te am decât pe tine-n gând, tot mai mult și mai mult.
 Când te las în urmă parcă las ceva din mine,
 Mi se zguduie pereții și urlu-n mine.
 Când nu-mi vorbești și nu te știu aproape parcă mă strânge cravata iar, mai grabnic și mai tare.