La un pahar cu înaripatul meu

Mi-am îmbătat îngerul păzitor,
L-am îndemnat să bea și să mai ia.
I-am înmânat pahar după pahar,
Iluzii între pereți circulari.
I-am tăiat aripile să nu îmi plece,
Să nu se dezechilibreze-n zbor.
L-am învățat să umble pământesc
Iar el amețit, se împiedica prostesc.
L-am îmbrăcat în paltonul meu scămoșat
Să-i port, la rându-mi, de grijă când e beat.
L-am legat în lanțuri,
L-am împins într-un șanț,
I-am tras pe urmă două palme
Zdravene, grele, pline de noroi.
L-am deșteptat,
L-am scuturat de umeri,
I-am ținut bărbia ridicată să vadă.
Să vadă că pot să-mi port de grijă și singură.
Iar el ofta ca un alcoolic,
Mă privea cu ochii-n lacrimi, zâmbea
Și-mi spunea „mai vreau să beau”.

Pact cu diavolul

Am adormit.
M-am trezit la răscruce de drumuri,
Într-un frig îngrozitor,
Cu picioarele goale-n zăpadă,
Cu o cutie în mâinile tremurânde.
Ce să fac cu ea?
M-arunc în genunchi și zgârii cu unghiile pământul înghețat.
O îngrop pe urmă acolo,
Rămân în genunchi
Și aștept.
Așa, în genunchi, cu capu-n mâini te aștept.
În juru-mi e iarnă, înăuntru-mi e iarnă.
Se aud pași ce crapă gheața tot mai aproape
Și mai aproape.
Nici frig nu mai e.
Sângele-mi clocotește-n vene.
Eu îți rămân la picioare minute în șir,
Poate veacuri, ori secunde.
Când apari dispare timpul
Cu tot cu puterea mea de judecată.
Nu îndrăznesc să ridic privirea
Și rămân așa, în paltonul negru
Cu două măsuri mai mare,
În picioarele goale și fără cuvinte.
Tu nu spui nimic,
Iar când ridic privirea
Văd în privirea-ți doar roșcat.
Uit de toate și de toți doar privindu-te,
Dar când dau să mă ridic,
Să mă apropii,
Să te ating,
Mă trezesc.
Mă trec fiori reci și mă uit spre fereastră.
Afară e iarnă, ninge, și e roșcat.