Marea Neagră de Cafea

Te-am chemat la mare,
Unde n-am mai fost de mic copil,
Unde n-am mai pășit de când
Nu de mult am învățat să merg.
Hai la marea mea,
O mare mare de cafea,
Din care să bem, să gustăm, să sorbim,
În care să intrăm alergând,
Conștienți, spre pieire.
Pieire de gânduri și griji,
Pieirea amintirilor vagi.
Hai să ne jucăm și să-notăm
În marea asta de cafea,
Marea Neagră de Cafea.
Să ne târâm apoi epuizați,
Pe coate, cu urechile-nfundate de vise,
La țărm. Un țărm de zaț,
Țărm negru, sfărâmicios,
Din care să ridicăm castel.
Regat din boabe de cafea,
În care regele suferă de insomnie,
În care regina cutreieră nopțile-n picioarele goale
Pe țărmul fin, prin marea neagră,
În care ostașii luptă contra Somnului
Cu boabe de cafea pe post de ghiulele.
Eu să te salvez și să fugim,
Cu insomnia-n buzunare,
Cu ochii roșii și buzele crăpate,
Călare pe vise nevrute,
Și cofeină-n sistem.

Hotel de trei stele

Hotel de 3 stele căzătoare-n brațele mele.
Una s-a stins de ani de zile,
Una s-a stins de luni de zile,
Una încă arde molcom.
Una s-a facut scrum
Când am strâns-o mai tare-n brațe,
Una s-a făcut scrum
Când am strâns-o prea tare-n pumni,
Iar pe-asta mi-e frică s-o ating măcar.
Dar tac și-o privesc,
Aștept să văd cum îmi strălucește.
Pășesc în diferitele camere,
În diferitele holuri,
O pândesc, și-astept.
Aștept să văd în care așternuturi
Îmi va cădea iar în brațe,
În care așternuturi o voi reaprinde,
În care așternuturi mă va aprinde.
Dar azi e ciudat tare.
Azi îmi e frică s-o ating,
Să nu cumva să mă ard,
Să nu cumva să se stingă.
Și-mi șoptesc de se-aude ecoul:
„Să nu cumva s-o pierzi!”
Iar în colțul ochiului îmi rămane sclipirea ei.

Geaca ta de piele

Geaca ta de piele
Ce nu se vrea încheiată,
Murdară de privirile mele,
Cu mânecile îmbibată în alcool
E frumoasă și așa.
Lipită de vreun zid,
Cu amprente de var
Pe lângă fermoar,
Pe care l-am tras doar până la jumate.
Am îngenunchiat înaintea gecii tale
Am îngrijit-o și am scuturat-o,
Am purtat-o-n brațe,
Am pipăit-o și am sărutat-o.
Sărutările s-au plimbat molcom
Ba pe piele, ba pe geaca de piele.
Se alergau, se împiedicau,
Se împotmoleau, și acolo-mi adormeau.
Poate dacă îndeși pumnul în buzunarul drept
Interior,
O să găsești vreunu’ pierdut,
De-o noapte nemâncat și nebăut.

Murmur ( de marmură)

Ești ca un bloc de marmură
În care vreau să sculptez
Până-ți ajung în suflet.
Cu o daltă să-ți ciopârțesc brațe,
Să-ți fixez privirea doar spre a mea,
Să-ți mai sărut o dată buzele reci.
Să te șlefuiesc apoi, să te lustruiesc,
Să te pun pe-un piedestal,
Să-ți vadă toți perfecțiunea.

Lecții de actorie

Aici nu-i loc de improvizație.
Învață-ți replicile și pășește încrezător.
Privește-i în ochi și joacă-ți rolul cum se cade.
Fă-o din iubire, oferă-te lor, doar ești un actor.
Când se trage cortina, se aud aplauze sau găsești o sală goală?

Aici nu-i loc de bâlbâieli.
Fii realist, ține-ți speranțele sus
Și ridică privirea spre ele.
Fă-i să plângă, fă-i să râdă, doar știi cum s-o faci.
Regizor îți ești tu?

De ce să nu citim?

De ce să nu citim din cărți?
De ce să nu citim în oameni?
De ce să nu citim în vorbe?
De ce să nu citim în gânduri?
De ce să nu citim curprinsul?
De ce să nu citim în ochii copiilor?
De ce să nu citim pe buze?
De ce să nu citim sufletele?
De ce să nu citim ce-i interzis?
De ce să nu ne citim unii pe alții?
De ce să nu te citești printre rândurile mele?

Când mă citești să nu-mi treci peste prefață,
Să nu-mi ignori cuprinsul.

Relație în pași de dans

Bună. Ne-am cunoscut, ne-am zâmbit, ne-am vorbit, acum hai să dansăm.
Da, da. Să dansăm.
Cum? Nu știi? Vino aici. Acum ia-mă …aaașa, perfect!
Hei, ridică privirea. Te uiți la mine, mă uit la tine, nimic mai simplu.
Defapt, ca să-ți explic, te uiți în mine, iar eu mă uit în tine.
Ce vezi acolo?
Fericire, entuziasm? Tristețe, durere? Melancolie, dor? De toate amestecate.
Citește-mă, doar iți e mai ușor acum.
Piciorul drept…așa.
Linișteste-te, te-am tras mai aproape să te ghidez.
Ascultă melodia și nu uita să mă citești! Simți ritmul?
Vezi să nu mă calci!
Nu mă așteptam să înveți atât de ușor, ești perfect.
Acum mă învârți, îmi zâmbești și mă amețești cu un sărut.
Să nu uităm pașii, doar.
Ne pierdem în priviri și… ritmul! Să nu-l pierzi!
M-ai călcat acum. Nu-i nimic. Vino aici.
Vino înapoi. Ia-mă de mijloc.
De data asta să dansăm fără melodie, ce spui?

De ce iubesc România?

Iubesc România pentru că în ea m-am născut, și în ea vreau să mor.
Iubesc România pentru că doar aici mă pot simți ‘ca la mama acasă’.
Iubesc România pentru că aici am ales să mă dezvolt, iar copilaria mea iși iubește România ei.
Iubesc România pentru ca are sânge de luptător în ‘vene’, iar meleagurile încă-i sunt împroșcate cu sudoarea curajoșilor, iar ecourile lor încă se fac auzite.
Iubesc România pentru că aici pot iubi în limba mea.
Iubesc România pentru glasul ei puternic.
Iubesc România pentru că după toate curbele spre stânga s-a ivit o curbă mai luminoasă spre dreapta.
Iubesc România pentru oamenii din ea.
Iubesc România pentru muntele, marea, câmpia și minunațiile ei.
Iubesc România pentru iarna în care ne aflăm, dar și pentru primăvara, vara și toamna ce vor urma.
Iubesc România pentru memorabilele ”Dacia”, ”Eugenia” sau ”Turbo”.
Iubesc România pentru poveștile spuse de bunica mea, chiar dacă uneori, în final, ”Fetița cu chibriturile” era fericită doar pentru a-mi aduce mie un zâmbet pe buze.
Iubesc România pentru cântăreții stradali ai Clujului.
Iubesc România pentru că aici am grăit pentru prima dată, aici am avut parte de prima vânătaie, primele lacrimi, primul râs în hohote, prima iubire, prima dezamăgire, de primele litere scrise sau de primele cărți citite.
Iubesc România pentru bunul simț și căldura ei.
Iubesc România pentru că românii se deșteaptă într-un sfârșit!