Îmi ești poezie

Azi nu știu despre ce să scriu.
Aș scrie despre tine,
Dar am scris de atâtea ori.
Te-ai recunoscut aici, oare?
Am scris despre geaca ta de piele,
Am scris despre ochii tăi căprui. Verzui?
Am scris despre roșcatul tău.
Roșcatul din suflet și vorbe,
Roșcatul din sărut și zâmbet,
Roșcatul din gând și chicotit.
Despre căldura brațelor tale,
Despre beția ta în care mă înec,
Despre felul tău jucăuș de a fi,
Despre geaca mea ce trebuia încheiată
Și nasturele ascultător al cămășii.
Despre ce am scris voi rescrie,
Despre ce n-am scris voi scrie.
Și uite-așa, în noapte
Din tine-mi fac poezie.

Ești și mit

Ce fel de mit ești?
Ce fel de creatură?

Parcă-mi ești labirint
În care Dumnezeu m-a închis.
O să-mi făuresc aripi
Să pot scăpa din tine.
Aripi de ceară și pene?
Aripi de dorinți și dor.

În spate o să aud șoapte
Ce spun că ești peste tot,
Că însăși viața-i un labirint,
Că-mi trebuie aripi puternice.
Aripi de uitare și de ură.

Precum lui Icar, apoi,
Soarele-mi va părea o scăpare,
Mă voi înalța spre el,
Mă voi îneca în el.
Mă voi scufunda iar în tine?