Din altă viață

Ne-am vorbit fără cuvinte de-atâtea ori.

Ne-am vorbit din priviri și cu atingeri,

Ne-am vorbit din colțuri diferite de-ncăperi

Căutându-mi căpruiul peste capete roșcate și iriși verzui,

Căutându-ți căpruiul printre coapse tatuate și buze cărnoase.

Ne-am vorbit în șoaptă nopțile,

De la câte-un capat de pat, cât o lume.

Fără să ne vedem ne-am privit ochi în ochi și ne-am zâmbit,

Fără să ne auzim mi-ai atins vârful buzelor și mi-ai șoptit cu un arătător;

Fără să ne auzim ți-am povestit atâtea din vârful degetelor pe obrajii rușinoși, de ți-au curs pe gât , pe umeri,

Până ți-am simțit pielea fină și înflăcărată sub palme.

Fără cuvinte ne-am strigat orgolios pe nume

Prin gesturi cât mai neintenționate cu sclipiri în ochi și zâmbete ajutătoare.

Ți-au plâns obrajii sub podurile palmelor mele,

Și tot acolo ți-au poposit lacom genunchii.

Din priviri îmi plimbam buzele de pe degetele mâinii tale stângi până pe umeri

Unde se opreau sub o respirație rece, înfiorător de sinceră.

Tu din priviri îmi șopteai ademenitor la ureche, la fel de sincer, că mă vrei.

Îmi indemnai vârful limbii să-ți viziteze lobul urechii drepte

De unde cu greu mă abțineam să nu te mușc de pe fața pământului.

Ți-ai lăsat grijile de nici nu mai știu câte ori în privirile mele calde,

În zâmbetele mele largi mi-ai lăsat adolescența ta cu primele săruturi și beții.

Am făcut dragoste de nenumărate ori doar privindu-ne preț de câteva secunde,

Uitându-ne cum ne cheamă, intre buze arzându-ne câte o țigară aproape de tot fumată.

Ne știam de puțin timp dar mereu ne-au trădat privirile calde și palmele care se-mpreunau perfect.

Priviri ce s-au privit și-n altă viață și palme ce le-au cunoscut pe ale mele, la fel de calde,

Când tu erai o altă tu.

Iunie mocnit

Ochii mei au văzut atâtea anotimpuri trecându-le prin față,
În ochii tăi… Unde irisul era un soare înțepător,
Iar de fiecare dată când clipeai îmi treceau prin față zile și nopți.

Când te-am cunoscut îți sclipeau ochii a stele.
Ți-ai deschis larg ferestrele abia lustruite,
Și am văzut atât de clar luna agățată de carul mare,
Încât sub cerul tău de aprilie
M-am întrebat dacă nu cumva îmi joci o farsă.

Când mi-ai plâns în față pentru prima dată am înțeles că nimeni n-ar glumi cu un așa decembrie în ochi.
Îți ningea de sub pleoape până pe buze
De unde lăsai să-mi picure în palme,
Deloc greșit.

Când am îndrăznit să te sărut într-un sfârșit,
M-ai privit în ochi cu un iulie perfect de arzător încât mi-au luat urechile foc de atâta dorință.
Din piept o palmă mă împingea spre tine stângaci.
Mi-au ieșit pe nesimțite de sub nasturi cinci degete înfometate care te-au apucat cu atâta siguranță de sine,
De puteam să jur apoi
Că te-am păstrat în mine, și-mi bați rar, ca o inimă liniștită, cât să te simt la fiecare respirație.

Când ne-am atins pentru prima dată interioarele
Te-am întrebat de ce ai lăsat toți proștii să-ți calce în picioare cicatricile de pe crestele munților.
Apoi, sub privirea ta confuză de octombrie
Le-am sărutat una câte una,
Până au crescut peste ele ghiocei din zile de martie.

Acum dormi. Îți privesc în șoaptă noaptea.
Las timpul să se odihnească, obosit de atâtea zile clipite.

Încă te privesc cu un iunie mocnit.

Metafizic

E liniște aici.
O bucătărie de 4 metri pătrați.
Ne ține de cald ochiul aragazului pornit, pe care-am pus apă la fiert pentru două căni de ceai de fructe.
În fața mea ești tu în picioarele goale. Niște picioare atât de dansate încât îmi vine să le sărut de la degetul mare pân’ la genunchi, apoi să le mușc viclean de coapse.
Mă abțin. Râmân urme. Vânătăi care-ți amintesc că te-am atins. Ție asta-ți place pe ascuns, dar le vrei departe de ochii lumii.
Așa că ne-am retras în mijlocul Nuștiuundelui.
Patru ochi căprui bine ascunși, zece degete roase agățate de alte zece degete subțiri.
Două perechi de buze fierbinți care tac, o sticlă de rose plină pe jumătate și două țigări ard aprinse-n scrumieră.
Ne țiuie-n urechi liniștea pe care-o sparge din când în când câte-un beat îndrăzneț, prin difuzorul unui telefon cu ecranul spart.
Tăcem. Ne e frică să ne privim.
Ne e frică să ne vorbim.
Știm ce urmează să spunem,
Iar dacă ne privim…
– Sărută-mă.
Ochii se-ntâlnesc.
Degetele se desprind din strânsoare și-ți apucă părul des.
Două palme fierbinți se topesc pe obrajii mei arși de soare.
Buzele se-ntâlnesc la jumătatea drumului. Se strivesc unele de altele. Privindu-le ai putea crede că ești la mare și privești valurile zdrobindu-se de țărm.
În loc de sărat simt dulcele vinului și dulcele limbii tale.
Sorb cu atâta plăcere din tine.
Muști cu atâta poftă din mine.
Mi-am răspuns la aproape toate întrebările care-mi stăteau pe tâmple. Au mai rămas doar două:
Unu. Cum am ajuns între așternuturi unde doar pielea să ne mai țină de cald?
Îți lipești tâmpla de a mea și zâmbești.
Te privesc.
Doi. Vrei ceaiul cu zahăr sau fără?

Tutun, alcool ieftin și cola

Au încercat să mă prostească
Ani la rând cu tot felul de priviri,
Să mă sufoce
Nopți la rând cu tot felul de palme transpirate,
Între coapse moi și așternuturi murdare
De lacrimi și de noi,
Șifonate între pumni strânși și dinți.
Cu degetele lungi să-mi strângă
Gâtul și părul,
Să-mi tragă din minte gândurile murdare
Despre fel și fel.
Au încercat să-mi astupe gândurile
Cu buze moi, cu iz de băutură ieftină și cola.
În camere reci, pe saltele cu arcuri rupte
Unde ne-mbrăca doar fumul de țigară,
Unde ne linișteam privind tavanul crăpat,
Unde se fereau de mesajele și telefoanele altora.

Acum mainile-mi miros puternic a tutun,
Respirația a alcool ieftin și cola,
Și nici că-mi pasă mai puțin.

Aici

Lemn de brad, oval, dat cu lac și câteva scrijelituri cu nume și înjurături.
La masa asta m-am despărțit de tine.
La masa asta mi-am vărsat toate gândurile și spuma din pahar.
La masa asta te-am plâns și m-am plâns de toate neplăcerile.
La masa asta am râs și am plâns în 30 de secunde.
La masa asta mi-am amintit cum m-ai sărutat sub huiduielile norilor și picături de apă.
La masa asta mi-am amintit cum m-ai lăsat cu ochii în soare și cu tricoul pătat de cola.
La masa asta mi-am amintit cum te-am iubit rușinos și pe ascuns.
Tot la masa asta mi-am amintit cum iubeai o altă versiune de-a mea,
Și tot la masa asta te-am băut din trei înghițituri.
La masa asta te-am uitat odată cu ultimul pahar golit la sec,
Și tot la masa asta am vrut să te privesc încă o dată.

Superstiții

 

Ești o zi de vineri 13 de lunea până duminica.
Pisică neagră ce-mi taie calea zi de zi, încet, să-mi faci în ciudă.
Îmi uit capul în fiecare dimineață între cearșafurile tale, și mereu mă-ntorc din drum să-l iau pe umeri.
De fiecare dată când ridici tonul mă mănâncă palma stânga, și n-am ce să-ți dau altceva decât dreptate.
Îmi pui piedică în fiecare sfârșit de săptămână, și mi-am spart de-atâtea ori oglinzile și nervii.
Urmându-te am trecut fără să-mi dau seama pe sub zeci de scări și sute de crăpături în asfalt.
Și totuși, nu cred în supersiții cum cred în tine.

Buzunărit

Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că.

Le-am fost haină. Le-am fost haină purtată pe față și pe dos,
Grea, nespălată, purtată iar și iar,
Uitată prin parcuri, paturi, arcuri,
Rupte, trecută prin straturi de minciuni și partituri de chitară dezacordată.

Mi-au uitat în buzunare hârtii mototolite,
Notițe, „bună dimineața”, jocuri de x-o
Jucate-n cluburi de unde-am rămas doar mirosind puternic a tutun și alcool vărsat.

Mi-au uitat în buzunare pielea fină,
Alunițele, ticurile, ochelarii de soare,
Urletele și râsetele, biletele la teatru.
Cârțile împrumutate și neterminate.

Și-mi erau atât de grele și de pline buzunarele de voi
Încât vă auzeam sărutările strigându-mă din urmă,
Căzute pe trotuare și călcate-n picioare de străini.
Mi-erau atât de pline buzunarele de voi,
Încât mi se-ncovoia spatele de greutatea voastră.

Pline de voi în buzunarele mele pline,
Rupeam bucăți din suflet să vă hrănesc
La fel de curios cum un copil hrănește
Primăvara-n parc, porumbeii.

Pline de voi v-ați uitat până și în căptușeala mea.
Nu vă-ntorceați să mă purtați,
Vă-ntorceați să mai lăsați un deget, un zâmbet, o privire sau un sărut.
Și-abia după zile nevorbite mi-am dat seama că

După fiecare buzunar umplut îmi rămâneau coatele roase,
Și după fiecare purtare le coseam la loc cu ață albă.
După fiecare buzunar umplut îmi simțeam mânecile îmbibate în benzină,
Și-mi era frică să nu-mi scoată inima scântei.

Răceală

Mi-a răgușit inima de-atâta urlat,

Până și vântul a răcit de-atâta răcoare în mine.

Palmele mi-au crăpat sau o fi doar pelicula de gheață?

Nu-mi dau seama, văd doar un strat de ceață,

Dar îmi apropii buzele de palmele împreunate acum.

Suflu, suflu, suflu și-ncepe să ningă peste podul palmelor.

1 2 3 16