Unde te-am căutat și unde te-am găsit

Te-am căutat pe alte buze,
Prin cărți împrumutate
Unde știam că ți-am pus semne de carte,
În ochii unui oarecare om bun,
La soare-n parc, pe alee, sub un nuc bătrân,
În alte priviri și cornee,
În alte mărunțișuri și povești.
Și te-am găsit pe buze-nprumutate,
Prin cărți nesărutate,
Am pus greșit semnul de carte,
În ochii unui bătrân,
În parc în loc umbros și cârn,
În propriile-mi priviri, și-n propria-mi idee,
În amintiri pe care nu ți le amintești.

Comunicare și relații între noi

Am învățat din proprie experiență
Privindu-te, cunoscându-te, vorbindu-ți,
Definiția comunicării.
Comunicarea are la bază elementele ‘noi’,
Tu și Eu.
Axioma metacomunicativă ni se aplică.
Puțin trasă de șiret câteodată,
Puțin prea încinsă altădată,
Puțin prea familiară vreodată?
Nu există posibilitatea necomunicării
Între noi.
Vorbind mai târziu de
Principiul neintenționalității
M-am gândit la noi,
La momentele în care tăcem.
Te privesc, mă privești.
Comunicăm inevitabil.
Or prin like, or prin ‘salut’,
Or prin gesturi și priviri,
Or prin neașteptatul sărut.
Nu recunosc că-mi lipsești,
Dacă nu te văd o zi sau două.
Nu admit să îmi lipsești
Mai mult de-o zi sau două.

Unii și alții

Unii pleacă din iubire,
Alții se întorc din dragoste.
Unii pleacă la timpul nepotrivit,
Alții se întorc când te aștepți mai puțin.
Unii au fost acolo să te plimbe în brațele lor puternice,
Alții se întorc acum să te-ncălzească-n brațele lor puternice.
Unii te-au învățat să grăiești,
Alții te fac să grăiești lucruri la care nu te-aștepți.
Unii ți-au șoptit la ureche când să spui „bună ziua”,
Alții îți șoptesc la ureche vorbe dulci, de voi știute.
Unii te-au fotografiat în prima zi de școală,
Alții te vor fotografia când te aștepți mai puțin.
Unii te-au ținut de mână când ai făcut primii pași,
Alții te țin de mână în văzul tuturor, într-o oră de curs.
Pe unii-i vei conduce pe ultimul drum,
La alții te vei întoarce cu dor.
Unii te-au iubit necondiționat,
Alții mai au timp să-ți arate asta.
Unii te cunosc de-o viață,
Alții ne bucurăm că abia te-am cunoscut,
 Să te învățăm încet.

Ești și mit

Ce fel de mit ești?
Ce fel de creatură?

Parcă-mi ești labirint
În care Dumnezeu m-a închis.
O să-mi făuresc aripi
Să pot scăpa din tine.
Aripi de ceară și pene?
Aripi de dorinți și dor.

În spate o să aud șoapte
Ce spun că ești peste tot,
Că însăși viața-i un labirint,
Că-mi trebuie aripi puternice.
Aripi de uitare și de ură.

Precum lui Icar, apoi,
Soarele-mi va părea o scăpare,
Mă voi înalța spre el,
Mă voi îneca în el.
Mă voi scufunda iar în tine?