La un pahar cu înaripatul meu

Mi-am îmbătat îngerul păzitor,
L-am îndemnat să bea și să mai ia.
I-am înmânat pahar după pahar,
Iluzii între pereți circulari.
I-am tăiat aripile să nu îmi plece,
Să nu se dezechilibreze-n zbor.
L-am învățat să umble pământesc
Iar el amețit, se împiedica prostesc.
L-am îmbrăcat în paltonul meu scămoșat
Să-i port, la rându-mi, de grijă când e beat.
L-am legat în lanțuri,
L-am împins într-un șanț,
I-am tras pe urmă două palme
Zdravene, grele, pline de noroi.
L-am deșteptat,
L-am scuturat de umeri,
I-am ținut bărbia ridicată să vadă.
Să vadă că pot să-mi port de grijă și singură.
Iar el ofta ca un alcoolic,
Mă privea cu ochii-n lacrimi, zâmbea
Și-mi spunea „mai vreau să beau”.

Un deșert

În deșert de-aș fi
N-aș avea sete de apă
Decât de tine.

În deșert de-aș fi
N-aș tânji după umbră
Decât după tine, să-mi stai în cale.

În deșert de-aș fi
N-aș avea nevoie de hrană
Decât să mușc din tine.

În deșert de-aș fi
N-aș avea nevoie de adăpost
Decât să dorm acoperită de tine.

În deșert de-aș fi
N-aș avea nevoie de căldură în nopțile reci
Decât să mă îmbrac în tine.

În deșert de-aș fi
N-aș avea nevoie de companie
Decât de tine în gândurile mele.

În deșert de-aș fi
N-aș lua în seamă mirajele ieftine
Decât pe tine, miraj ascuns în amintiri.

Un deșert de-aș fi
N-aș fi liniștită, calmă și caldă,
M-aș împrăștia în particule de praf prin gândurile tale.

Doar un viciu?

Te ridici din fum după ce mi-ai intrat în plămâni și-n minte.
Încerc să te rețin în piept dar mi te pierd printre buze.
Te privesc printre pleoape, tu-mi pleci, iar o lacrimă-mi arde colțul ochiului.
Te găsesc apoi în sticlă, unde te și păstrez sub capac.
De doru-mi, te prelingi mai târziu printre buze
De-mi pătrunzi în suflet.
Mă umplu de tine până la refuz și rămân fără aer.
Te scap din mâini,
Încerc să culeg cioburile dar ești atât de rece sub tălpi…
Și rămân în nesimțire, paralizată,
Doar cu lacrima ce-mi arde obrazul.
Așa ai devenit un viciu.

Cum să devii un student excelent

Dorești să obții rezultate bune la examene încă din primul an de studiu? Ei bine, câteva sfaturi oferite de noi s-ar putea să te ajute. Urmărește cu grijă următorii pași pentru a duce lipsa restanțelor:

1. Atenția: – trebuie să fii atent la cursuri, seminarii sau ateliere chiar dacă în unele momente chiar și pereții albi, uitatul pe fereastră sau stilul vestimentar al colegilor devine mai interesant decât activitatea propriu-zisă.
2. Notițe: – scrie citeț pentru a nu te chinui să descifrezi mai târziu ceea ce profesorul ți-a explicat în sala de curs. Notițele trebuie scrise pe caietul cu pricina, și nu pe foile pasate colegilor, în care comentați cu îndârjire bâlbâielile, stilul vestimentar sau atitudinea tuturor din jurul vostru. Iți recomandăm să scrii tot ceea ce s-a predat, pentru ca în pragul sesiunii să nu se trezească ‘tocilarii’ anului cu tine în pragul ușii, înarmat cu un top de hârtie A4 și pixuri.
3. Învățatul: – după ce ai luat notițele pe care le-am specificat mai sus, este de preferat să te pui cu burta pe carte. Nu, nu la propriu, ci la figurat! Citește și recitește ceea ce ai scris la cursuri, citește în plus, iar în cazul în care ai fost prea ocupat cu… viața ta prea complicată și nu ințelegi, te sfătuim să te adresezi profesorului.
4. Punctualitatea: – de obicei cursurile încep la oră fixă. Trebuie să fii punctual în ceea ce privește sosirea în sala de curs, precum și în  ceea ce privește expedierea temelor, a proiectelor, prezentarea acestora.
5. Stilul de viață: – trebuie să ai un stil de viață sănătos, de aceea te sfătuim să lași seara capul pe pernă la o ora decentă și nu după întoarcerea din ”Bamboo”, ”Shelter”, ”Ring”, sau alte cluburi faimoase. Trebuie să consumi 2 litri de apă în fiecare zi. Da, apă, nu altceva. Se acceptă și băuturile carbogazoase. Sunt recomandate și plimbările prin parc, sau practicarea unui sport (nu fuga de la cursuri).