I-am fost viciu

După ce mă fumează, mă trage-n piept.
Mă ține acolo de îi umplu întunericul,
De-i ating pereții interiorului,
De se îmbibă de mine.
Mă înghesui acolo până la refuz,
Un fum din mine lâng-un alt fum din mine,
Mă-nghesui eu pe mine.
Mă-nec în tine, tocmai de mine.
Și-mi ajunge.
Îmi îndrept părțile, ușor, spre ieșire.
Îți alunec pe limbă și-ți gâdil cerul gurii,
Bat cu vârful degetelor în buze
Să se deschidă, să se facă lumină,
Să ies afară, să mă pierd.
Un fir de lumină se strecoară-n întuneric,
Un fir din mine iese afară, inundă aerul curat.
Mă pierd în libertate.

Doar un viciu?

Te ridici din fum după ce mi-ai intrat în plămâni și-n minte.
Încerc să te rețin în piept dar mi te pierd printre buze.
Te privesc printre pleoape, tu-mi pleci, iar o lacrimă-mi arde colțul ochiului.
Te găsesc apoi în sticlă, unde te și păstrez sub capac.
De doru-mi, te prelingi mai târziu printre buze
De-mi pătrunzi în suflet.
Mă umplu de tine până la refuz și rămân fără aer.
Te scap din mâini,
Încerc să culeg cioburile dar ești atât de rece sub tălpi…
Și rămân în nesimțire, paralizată,
Doar cu lacrima ce-mi arde obrazul.
Așa ai devenit un viciu.